
Mihnea Preotesi
Cercetător științific II
Mihnea Preotesi este doctor în sociologie şi cercetător ştiinţific gradul II în cadrul ICCV.
A participat în numeroase echipe de cercetare şi a coordonat proiecte de cercetare în România şi Republica Moldova pe teme precum dezvoltare comunitară, grupuri vulnerabile, sărăcie, diagnoze ale problemelor sociale, evaluări de proiecte, programe şi poitici sociale. A participat, în calitate de expert, la proiecte ale unor instituţii publice naţionale, ministere, autorităţi publice locale şi regionale, precum şi instituţii internaţionale, precum EUROFOUND, Comisia Europeană, Banca Mondială. A participat la toate fazele proiectului Academiei Române de elaborare a Strategiei de dezvoltare socioeconomică a României pentru următorii 20 de ani.
Este autor şi coautor a numeroase articole şi cărţi pe teme precum economia socială, sărăcia în România,dezvoltarea comunitară, politici educaţionale, politici sociale, inegalitate socială, echitate socială.
A participat la numeroase emisiuni live şi interviuri la posturi radio şi TV pe teme importante şi de actualitate pentru societatea românească, aspecte ale calităţii vieţii, politici salariale, sărăcie şi grupuri vulnerabile, politici demografice.
Alte noutăți
Anunț susținerea în ședință publică a tezei de doctorat ANALIZA SOCIOLOGICĂ A EFECTELOR DETENȚIEI DIN PERSPECTIVA FOȘTILOR DEȚINUȚI Student-doctorand Popescu A. Cosmin Robert
Institutul de Cercetare a Calității Vieții anunță susținerea în ședință publică a tezei de doctorat Analiza sociologică a efectelor detenției din perspectiva foștilor deținuți Student-doctorand Popescu A. Cosmin Robert Componența comisiei: Preşedinte: CS I,...
Anunț susținerea în ședință publică a tezei de doctorat CÂNTAREA LITURGICĂ ȘI PROTOSTRUCTURA ETOSULUI ROMÂNESC – SOCIOLOGIA MANIFESTĂRILOR SPIRITUALE
Institutul de Cercetare a Calității Vieții anunță susținerea în ședință publică a tezei de doctorat Cântarea liturgică și protostructura etosului românesc – Sociologia manifestărilor spirituale Student-doctorand Goian V. Vasile Componența comisiei: Preşedinte:...
Conferința internațională MOBILITATE, MUNCĂ ȘI VIAȚĂ COTIDIANĂ DIN SOCIETATEA CONTEMPORANĂ România și Republica Moldova în context european
INSTITUTUL DE CERCETARE A CALITĂȚII VIEȚII, ACADEMIA ROMÂNĂ INSTITUTUL DE CERCETĂRI JURIDICE, POLITICE ȘI SOLCIOLOGICE, UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA Conferința internațională MOBILITATE, MUNCĂ ȘI VIAȚĂ COTIDIANĂ DIN SOCIETATEA CONTEMPORANĂ România și Republica...
Anunț susținere în ședință publică a tezei de doctorat: IMPLICAȚIILE SOCIALE, JURIDICE ȘI MORALE ALE SEPARĂRII COPILULUI DE MEMBRII FAMILIEI Student-doctorand DURBĂCEA-BOLOVAN M. (DRĂGAN) CORINA
Școala doctorală de Sociologie și Științe Juridice Institutul de Cercetare a Calității Vieții anunță susținerea în ședință publică a tezei de doctorat IMPLICAȚIILE SOCIALE, JURIDICE ȘI MORALE ALE SEPARĂRII COPILULUI DE MEMBRII FAMILIEI Student-doctorand...
Anunț susținere în ședință publică a tezei de doctorat: TELEWORK AND SOCIAL CHANGE: WORK-LIFE BALANCE IN THE (POST) PANDEMIC TIMES (TELEMUNCA ȘI SCHIMBAREA SOCIALĂ: ECHILIBRUL DINTRE MUNCĂ ȘI VIAȚA PERSONALĂ ÎN PERIOADA (POST) PANDEMIEI) Student-doctorand NAGHI C.G. (ȚĂLNAR-NAGHI) DANA IOANA
Școala doctorală de Sociologie și Științe Juridice Institutul de Cercetare a Calității Vieții anunță susținerea în ședință publică a tezei de doctorat TELEWORK AND SOCIAL CHANGE: WORK-LIFE BALANCE IN THE (POST) PANDEMIC TIMES (TELEMUNCA ȘI SCHIMBAREA SOCIALĂ:...
Anunț susținere în ședință publică a tezei de doctorat: RELAȚIA DINTRE REPREZENTAREA DESCRIPTIVĂ ȘI REPREZENTAREA SUBSTANȚIALĂ A FEMEILOR ÎN PARLAMENTUL ROMÂNIEI. LEGISLATURA 2016-2020 Student-doctorand: Spiridon V. Elena
Școala doctorală de Sociologie și Științe Juridice Institutul de Cercetare a Calității Vieții anunță susținerea în ședință publică a tezei de doctorat Relația dintre reprezentarea descriptivă și reprezentarea substanțială a femeilor în Parlamentul României....
Anunț susținere în ședință publică a tezei de doctorat: THE POLITICAL IMPLICATIONS OF TRANSNATIONAL PARENTHOOD (IMPLICAȚIILE POLITICE ALE RELAȚIILOR DE GRIJĂ PARENTALĂ ÎN CONTEXT TRANSNAȚIONAL) Student-doctorand DIMA C. GH. ANA MARIA
Școala doctorală de Sociologie și Științe Juridice Institutul de Cercetare a Calității Vieții anunță susținerea în ședință publică a tezei de doctorat: THE POLITICAL IMPLICATIONS OF TRANSNATIONAL PARENTHOOD (IMPLICAȚIILE POLITICE ALE RELAȚIILOR DE GRIJĂ PARENTALĂ ÎN...
Crossroads of History: Spirituality, Social Transformation & Uncertainties — a hybrid symposium on Romanian contributions to a global encyclopedia — 24 November 2025 | Romanian Academy
Crossroads of History: Spirituality, Social Transformation & Uncertainties — a hybrid symposium on Romanian contributions to a global encyclopedia — 24 November 2025 | Romanian Academy Probing the conventional patterns in which we imagine or practice...
Asociațiile din Europa de Est și provocările contemporaneității. O analiză dinamică a convergenței și similarităților, cu focus pe cazul României
Proiectul Assn.Dyn În perioada 2025-2028, o echipă din ICCV (Bogdan Voicu, Marian Vasile, Alexandra Deliu, Eugen Glăvan, Dana Țălnar-Naghi) derulează proiectul Asociațiile din Europa de Est și provocările contemporaneității. O analiză dinamică a convergenței și...
Anunț presusținere teză în comisia de îndrumare și integritate academică în ședință publică a tezei de doctorat MEMORIA SOCIALĂ A ROBIEI ȚIGANILOR ÎN SPAȚIUL ROMÂNESC ȘI CONSTRUIREA IDENTITĂȚII CULTURALE A ROMILOR
Anunț presusținere teză în comisia de îndrumare și integritate academicăȘcoala Doctorală de Sociologie și Științe JuridiceInstitutul de Cercetare a Calității Vieții anunțăpresusținerea în ședință publică a tezei de doctoratMEMORIA SOCIALĂ A ROBIEI ȚIGANILOR ÎN SPAȚIUL...
Broșura de prezentare a ICCV, incluzând direcțiile de cercetare, programele instituționale, publicațiile relevante și domeniile de expertiză ale Institutului, poate fi descărcată aici:
Institutul de Cercetare a Calității Vieții - 30 de ani de cercetare în beneficiul comunității





