
PROMETEUS - Promovarea economiei sociale în România prin cercetare, educaţie şi formare profesională la standarde europene
1 septembrie 2010 – 1 septembrie 2013
Scop: Promovarea economiei sociale ca instrument flexibil și durabil pentru generarea de locuri de muncă, dezvoltare economică și incluziune socială în România.
Obiective specifice:
- Dezvoltarea cercetării științifice și aplicate și a învățământului superior în domeniul economiei sociale, instrumente indispensabile pentru implementarea conceptului de economie socială în România și integrarea acestuia în mișcarea europeană din domeniu;
- Creșterea vizibilității întreprinderilor sociale, a sprijinului public necesar dezvoltării lor în România și promovarea unor politici publice favorabile;
- Dezvoltarea întreprinderilor sociale în România și creșterea performanțelor acestora prin programe de formare și consultanță de specialitate;
Rezultate principale activitate ICCV:
- 4 studii naționale de amploare bazate pe anchete de teren reprezentative pe diversele tipuri de organizații și domenii de acțiune ale economiei sociale. Tematicile abordate în cadrul celor 4 studii naționale sunt:
- Casele de ajutor reciproc şi cooperativele de credit (http://www.ies.org.ro/library/files/organizatiile_de_ajutor_reciproc.pdf);
- Cooperativele (http://www.ies.org.ro/library/files/cooperativele_din_romania.pdf);
- Entitățile de economie socială din domeniul agriculturii și proprietății colective forestiere (http://www.ies.org.ro/library/files/organizatiile_colective_ale_proprietarilor.pdf);
- Dezvoltare locală și economie socială (http://www.ies.org.ro/library/files/economia_sociala_in_contextul_dezvoltarii_locale.pdf);
- 6 baze de date cu entități de economie socială (organizații neguvernamentale, cooperative, case de ajutor reciproc ale salariaților, case de ajutor reciproc ale pensionarilor, obțti/composesorate, asociații agricole) care cuprinde informații referitoare la: venituri, cheltuieli, profit/excedent, pierdere, număr angajați pentru perioada 2000-2010
- 1 conferință națională dedicată economiei sociale
- 4 seminarii de dezbatere a principalelor rezultate ale cercetării cu lideri din domeniul economiei sociale, specialiști, decidenți politici și administrativi de la nivel local și central
- 1 număr de revistă dedicat economiei sociale
Metode de cercetare:
Componenta cantitativă
- Analiză secundară de date pe baza informațiilor despre entitățile de economie socială din baza REGIS a INS
- Anchetă pe bază de chestionar
Componenta calitativă
- Interviuri în profunzime
- Focus grupuri
- Analiza documentelor sociale
- Studiu de caz
Alte noutăți
Anunț presusținere teză în comisia de îndrumare și integritate academică Școala Doctorală de Sociologie și Științe Juridice Institutul de Cercetare a Calității Vieții anunță presusținerea în ședință publică a tezei de doctorat EVALUAREA ECONOMIEI SOCIALE ÎN ROMÂNIA
Anunț presusținere teză în comisia de îndrumare și integritate academicăȘcoala Doctorală de Sociologie și Științe JuridiceInstitutul de Cercetare a Calității Vieții anunță presusținereaîn ședință publică a tezei de doctoratEVALUAREA ECONOMIEI SOCIALE ÎN ROMÂNIA...
Anunț presusținere teză în comisia de îndrumare și integritate academică Școala Doctorală de Sociologie și Științe Juridice Institutul de Cercetare a Calității Vieții anunță presusținerea în ședință publică a tezei de doctorat Tinerii NEETs – educația de calitate și accesul pe piața muncii
Anunț presusținere teză în comisia de îndrumare și integritate academicăȘcoala Doctorală de Sociologie și Științe JuridiceInstitutul de Cercetare a Calității Vieții anunță presusținerea în ședință publică atezei de doctorat Tinerii NEETs – educația de calitate...
Anunț presusținere teză în comisia de îndrumare și integritate academică Școala Doctorală de Sociologie și Științe Juridice Institutul de Cercetare a Calității Vieții anunță presusținerea în ședință publică a tezei de doctorat INTERNETUL ȘI CALITATEA VIEȚII
Anunț presusținere teză în comisia de îndrumare și integritate academică Școala Doctorală de Sociologie și Științe JuridiceInstitutul de Cercetare a Calității Vieții anunță presusținerea în ședință publică a tezei de doctoratINTERNETUL ȘI CALITATEA VIEȚII...
Anunț presusținere teză în comisia de îndrumare și integritate academică Școala Doctorală de Sociologie și Științe Juridice Institutul de Cercetare a Calității Vieții anunță presusținerea în ședință publică a tezei de doctorat ASIGURAREA SUPORTULUI PSIHOSOCIAL ÎN SITUAȚII DE URGENȚĂ: O ABORDARE HOLISTICĂ DIN PERSPECTIVA SOCIOLOGIEI CLINICE
Anunț presusținere teză în comisia de îndrumare și integritate academică Școala Doctorală de Sociologie și Științe Juridice Institutul de Cercetare a Calității Vieții anunță presusținerea în ședință publică a tezei de doctorat ASIGURAREA SUPORTULUI PSIHOSOCIAL...
Anunț presusținere teză în comisia de îndrumare și integritate academică Școala Doctorală de Sociologie și Științe Juridice Institutul de Cercetare a Calității Vieții anunță presusținerea în ședință publică a tezei de doctorat REFLECTAREA PROBLEMELOR SOCIALE ÎN PRESA SCRISĂ
Anunț presusținere teză în comisia de îndrumare și integritate academică Școala Doctorală de Sociologie și Științe Juridice Institutul de Cercetare a Calității Vieții anunță presusținerea în ședință publică a tezei de doctorat REFLECTAREA PROBLEMELOR SOCIALE...
Institutul de Cercetare a Calității Vieții anunță susținerea în ședință publică a tezei de doctorat Sărăcia conceptualizare și ameliorare, Student-doctorand Mihai C. Horia Alexandru
Școala doctorală de Sociologie și Științe Juridice Institutul de Cercetare a Calității Vieții anunță susținerea în ședință publică a tezei de doctorat Sărăcia conceptualizare și ameliorare, Student-doctorand Mihai C. Horia Alexandru Componența comisiei:...
Anunț presusținere teză în comisia de îndrumare și integritate academică
Anexa 7 Anunț presusținere teză în comisia de îndrumare și integritate academică Școala Doctorală de Sociologie și Științe Juridice Institutul de Cercetare a Calității Vieții anunță presusținerea în ședință publică a tezei de doctorat DIMENSIUNI...
Anunțăm publicarea volumului colectiv Macro Social Influences on Loneliness in Later Life: Towards a Better Understanding of the Loneliness Paradox in Europe, Springer (2025), editat de Marja Aartsen, Iuliana Precupețu și Bianca Suanet.
Anunțăm publicarea volumului colectiv Macro Social Influences on Loneliness in Later Life: Towards a Better Understanding of the Loneliness Paradox in Europe, Springer (2025), editat de Marja Aartsen, Iuliana Precupețu și Bianca Suanet. ...
Institutul de Cercetare a Calității Vieții anunță susținerea în ședință publică a tezei de doctorat INFLUENȚA PRACTICILOR INTERCONFESIONALE ȘI A RELAȚIILOR INTERETNICE ASUPRA SOCIETĂȚII ACTUALE ȘI VIITOARE DIN EUROPA. STUDIU DE CAZ: COMUNITĂȚILE MUSULMANE DIN ROMÂNIA Student-doctorand Alexe (Eksioglu) C. Cristina Mihaela
A N U N Ț Anexa 16 Institutul de Cercetare a Calității Vieții anunță susținerea în ședință publică a tezei de doctorat Influența practicilor interconfesionale și a relațiilor interetnice asupra societății actuale și viitoare din Europa. Studiu de caz:...
Susținerea publică a tezei de abilitare în domeniul SOCIOLOGIE, cu titlul INEGALITĂȚI DE VENIT ÎNTRE POLITICA SOCIALĂ ȘI VULNERABILITATEA IN OCUPARE elaborată de dna CS II, dr. Simona Florentina Ilie
A N U N Ț în data de 26.08.2025, ora 10,30 va avea loc la Institutul de Cercetare a Calității Vieții, et. 2, sala 2375, Calea 13 Septembrie nr. 13, București, susținerea publică a tezei de abilitare în domeniul SOCIOLOGIE, cu titlul INEGALITĂȚI DE...
Broșura de prezentare a ICCV, incluzând direcțiile de cercetare, programele instituționale, publicațiile relevante și domeniile de expertiză ale Institutului, poate fi descărcată aici:
Institutul de Cercetare a Calității Vieții - 30 de ani de cercetare în beneficiul comunității





