|
Grupul românesc pentru |
|
In acest site:
|
Grupul românesc pentru studiul valorilor sociale este constituit dintr-un grup de cercetători, sociologi, care își propun studierea valorilor sociale ale românilor. Suntem interesați de dinamica acestor valori și de compararea României cu alte țări. Grupul este găzduit și susținut de către Institutul de Cercetare a Calității Vieții (ICCV). Istoria sa este strâns legată de colectarea în România a datelor din cadrul sondajelor valorilor: ICCV a realizat in 1993, 1999, 2005 si 2008 versiunea româneasca a EVS/WVS, cele mai vechi cercetări comparative din lume, realizate periodic in tarile europene si la nivel mondial (vezi istoricul pentru mai multe detalii). In 1999, echipa a fost coordonata de Malina Voicu, Catalin Zamfir si Lucian Pop si i-a inclus pe Bogdan Voicu, Monica Serban, Paula Tufis, Claudiu Tufis, Cosima Rughinis, Ruxandra Noica, Maria Igna, Elena Gheorghiu. In 2005 se consolidează nucleul actual al grupului, membrii acestuia fiind Mălina Voicu, Bogdan Voicu, Raluca Popescu, Paula Tufiș, Claudiu Tufiș (toti ICCV), Mircea Comșa (Universitatea Babes-Bolyai Cluj), Horațiu Rusu (Universitatea Lucian Blaga Sibiu). Marian Vasile (ICCV) s-a adăugat grupului începând cu 2007. Monica Serban (ICCV) revine in echipă incepand cu 2007 pentru componenta legata de investigarea valorilor migrantilor romani.
Malina Voicu face parte din echipa internațională care realizează coordonarea proiectului European Values Survey. Valul 2008-2009 al EVS este in curs de realizare si include toate cele 46 de țări europene. In perioada aprilie-iunie 2008 a avut loc colectarea datelor pentru România in cadrul valului 2008 al European Values Survey. Multumim celor 1489 de romani de diferite varste si etnii ce au raspuns operatorilor de teren trimisi in acest scop de catre ICCV si MMT (MetroMedia Transilvania). Activitățile de colectare și de analiză a datelor beneficiază de suportul unui grant de cercetare destinat unui proiect mai larg (CNCSIS ID-56/2007). Una dintre componentele proiectului vizeaza investigarea valorilor romanilor plecati in strainatate. Rezultate ale cercetărilor noastre sunt difuzate către publicul larg prin seria de newsletters. Un text despre ce sunt valorile sociale este disponibil aici.
|
|
ultima actualizare/last update: 15 decembrie 2009 contact: malina [at] iccv [dot] ro
The Research Institute for Quality of Life / Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii Casa Academiei Romane, Calea 13 Septembrie 13, sector 5, Bucharest 050711, Romania
tel:
(4021) 3182461, fax:
(4021) 3182462,
|