Stil de viaţă

Stilul de viaţă reprezintă un concept deosebit de popular în ştiinţele sociale. Utilizarea sa extrem de frecventă l-a făcut să fie supus unor tendinţe de extindere permanentă a conţinutului, termenul dobândind o multitudine de valenţe care nu fac altceva decât să îi confere o anumită ambiguitate. Folosirea frecventă ca sinonim pentru concepte înrudite (subcultură/cultură, mod de viaţă, status grup, clasă socială) cu care uneori stilul de viaţă este confundat, contribuie relativa sa neclaritate.

David Chaney, unul dintre sociologii contemporani care abordează această problematică, menţiona referindu-se la stilul de viaţă, că acesta „iese, ca şi concept, din situaţia normală a referinţei la o entitate distinctă, clar specificabilă, el face mai degrabă trimitere la o familie de entităţi, reunind o întreagă colecţie de procese şi fapte foarte diferite, cărora le conferă un sens comun, o identitate” (D. Chaney, 1996, pag.34). Din acest motiv preferăm definiţia mai largă pe care Robert Stebbins o dă stilului de viaţă, ca „set distinctiv de paternuri de comportament împărtăşite, care este organizat în jurul unui set coerent de interese sau condiţii sociale, sau amândouă, care este justificat şi explicat printr-un set de valori, atitudini şi orientări şi care, în anumite condiţii, devine baza pentru o identitate socială comună a celor care îl împărtăşesc” (Robert Stebbins, 1997, pag. 350)

Spre deosebire de definiţiile date de Sobel (stilul de viaţă este „un mod de a trăi distinctiv şi de aici recognoscibil”, 1981, pag.28) sau Chaney („un mod de a folosi anumite bunuri, locuri şi timpul, care este caracteristic unui grup”, „un set de practici şi atitudini care au sens într-un contex particular”, 1996, pag.5) cea menţionată anterior (discutabilă în sensul că postulează coerenţa stilului de viaţă şi pune sub semnul întrebării capacitatea stilului de viaţă de a oferi identitate socială participanţilor la stilul respectiv de viaţă) are avantajul de a sublinia legătura între comportamentul tangibil şi valori, atitudini, orientări. Valorile, atitudinile au un rol important în explicarea modului în care apar stilurile de viaţă şi paternurile de comportament care le compun. Avantajul apare o dată în plus, mai clar, în cazul cercetărilor legate de acest subiect, pentru că indivizilor le este dificil să separe, în viaţa de zi cu zi, propriile acţiuni de motivele şi înţelesurile personale pe care le folosesc pentru a justifica aceste acţiuni.

Folosirea unei asemenea definiţii cuprinzătoare nu trebuie să ducă la confuzia între cultură şi stilul de viaţă, pentru că, în ciuda faptului că stilurile de viaţă sunt dependente de formele culturale, ele nu reprezintă totalitatea experienţei sociale a unui grup.

Zablocki şi Kanter (1976) fac distincţia între ceea ce ei numesc „stiluri de viaţă clasice”, generate de stratificarea socio-economică şi „stilurile de viaţă alternative”, apărute ca urmare a pierderii coerenţei valorilor în societate. În categoria stilurilor de viaţa clasice (statusul socio‑economic este considerat ca determinantul principal al diferenţierii stilurilor de viaţă) autorii citaţi includ trei tipuri largi: stilul de viaţă dominat de proprietate, stilul de viaţă dominat de ocupaţie şi stilul de viaţă dominat de venit sau sărăcie (direct legat de dezvoltările asupra *culturii sărăciei).

Ca variabilă independentă de poziţia economică, stilul de viaţă alternativ „apare într-o societate în măsura în care membrii societăţii încetează să fie de acord cu valoarea de schimb pe pieţele de mărfuri şi prestigiu sau recunosc alte surse independente ale valorii” (Zablocki, Kanter, 1976, pag. 281).

Proliferarea stilurilor de viaţă în ultimii 50 de ani, apariţia unor categorii speciale cum ar fi cele dominate de ocupaţii puternic acaparatoare (care constrâng în mod imediat, direct, şi implică întreaga familie, timpul liber şi patternurile de consum) deschid noi domenii de preocupare pentru politicile sociale. Zablocki şi Kanter subliniază că „în special problema dreptului organizaţiilor de a solicita implicarea totală, beneficiile şi costurile familiilor în aceste poziţii şi ceea ce organizaţiile datorează soţilor şi familiilor de muncitori în situaţia de implicare totală, pot deveni importante întrebări legate de bunăstare în viitor” (Zablocki, Kanter, 1976, pag.277).

În societăţile *postmoderne, chestiunea stilului de viaţă este una centrală, acceptarea stilurilor de viaţă alternative manifestându-se ca principiul organizator al vieţii sociale. În plus în aceste societăţi stilul de viaţă devine instrumentul de afirmare a identităţilor sociale şi unul din factorii de agregare a noilor *mişcări sociale. Astfel stilul de viaţă se impune ca obiect de stuciu pentru *politicile sociale post-moderne (vezi Carter, 1998; Rodgers, 2000 etc.).

Vezi şi: cultura sărăciei, politici sociale post-moderne, identitate socială

Bibliografie:

Zablocky, Kanter (1976), Chaney (1996), Zamfir, Rebedeu (1989, 1982), Turner, B. (1998)