Beneficiu categorial, acordat lunar de către Stat sub forma unei sume de bani, familiilor care au copii cu vârsta între 0-16 (18) ani, cu scopul de a acoperi o parte din cheltuielile necesare întreţinerii acestora. Este unul din beneficiile al cărui cost de administrare este destul de scăzut, având în schimb o focalizare foarte înaltă prin faptul că erorile de supra-incluziune sau excluziune sunt neglijabile. Acest beneficu reprezintă o măsură de protecţie socială a familiilor cu copii.
În România alocaţia de stat pentru copii a constituit un puternic element de susţinere a familiilor cu copii în perioada socialistă, fiind unul din beneficiile cheie promovate de către politica socială socialistă. Rolul important jucat de acest beneficiu în acea perioadă a fost acela de a compensa salariile “puţin diferenţiate şi menţinute la nivele scăzute” plasându-se între 8 şi 10% din salariul mediu (E. Zamfir, C. Zamfir, 1999). Condiţiile de acordare erau centrate pe vârsta copilului (0-16 ani) şi participarea cel puţin a unuia dintre părinţi în munca salarială formală; exista de asemenea, o diferenţiere a cuantumului funcţie de mediul rezidenţial.
După Revoluţie acest beneficiu este revizuit, şi în 1990 sunt emise Decretele-Lege 70 şi 105 privind “acordarea alocaţiei pentru copii indiferent de salariul părinţilor, şi eliminarea diferenţierii ei între sat şi oraş” (C. Zamfir, 1999a) şi ulterior reglementat prin L.61/1993 şi L.119/1997 (alocaţia suplimentară pentru familiile cu copii) (C. Zamfir, 1999b). După 1990 însă, valoarea alocaţiei de stat pentru copii a scăzut substanţial – în 1995 aceasta reprezenta doar 25,8% din valoarea deţinută în 1989, nivelul alocaţiilor bugetare ca procent din PIB scăzând de la 3,1% în 1989 la 0,8% în 1995 (UNICEF, 1997). Această situaţie a determinat intrarea în sărăcie a celor mai multor familii cu copii. Dacă în 1989 şi 1990 o familie cu un salariu mediu şi unul minim se plasa peste Minimul Decent (MD) de viaţă doar dacă nu avea mai mult de 2 copii, în 1991 familiile cu 1 şi 2 copii cad sub MD, în 1992 familia cu 3 copii cade sub Minimul de Subzistenţă (MS), în 1993 familia cu 2 copii cade şi ea sub MS, pentru ca în 1994 şi familia cu 1 copil să cadă sub MS. (C.Zamfir, 1995).
Eliminarea funcţiei de protecţie socială a alocaţiei de stat pentru copii a fost parţial compenstă de măsura introdusă în 199x, prin care acest beneficiu este acordat necondiţionat copiilor de vârstă preşcolară, în timp ce pentru copiii de vârstă şcolară dobândirea acestui beneficiu este legat de participarea şcolară regulată.
Bibliografie:
1. Zamfir Cătălin, (coord.), 1995, Dimensiuni ale sărăciei, Ed. Expert, Bucureşti.
2. Zamfir Elena, Zamfir Cătălin, 1999, Dinamica bunăstării în societatea românească socialistă: moştenirea din 1989, în Zamfir Cătălin, (coord.), Politici sociale în România: 1990 - 1998, Ed. Expert, Bucureşti.
3. Zamfir Cătălin, 1999a, Politica socială în tranziţie. Prima etapă: politica socială de tip reparatoriu, în Zamfir Cătălin, (coord.), Politici sociale în România: 1990 - 1998, Ed. Expert, Bucureşti.
4. Zamfir Cătălin, 1999b, Politica socială efectivă: 1990 – ‘98, în Zamfir Cătălin, (coord.), Politici sociale în România: 1990 - 1998, Ed. Expert, Bucureşti.
5. UNICEF, 1997, Children at Risk in Central and Eastern Europe: Perils and Promises, Regional Monitoring Report, International Child Development Centre, Florence, Italy, număr.4.
Adrian Dan
