Analiza comparativă a măsurării minimului de trai
Colectiv de elaborare: dr. Adina Mihăilescu, CP III
1. Scopul urmărit:
I. Evaluarea sărăciei şi
minimurilor de trai
Pentru a evalua dacă într-o
societate şi într-o anumită perioadă de timp există sărăcie şi pentru a
identifica persoanele aflate în această stare este necesar să se măsoare bunăstarea
şi să se stabilească criteriile după care indivizii pot fi consideraţi săraci.
Diversele metode utilizate în
practică pentru măsurarea sărăciei pornesc de la definirea acesteia, cele mai
multe având în comun demersuri prin care se stabileşte o linie de demarcaţie
(prag de sărăcie) sub care persoanele sau familiile sunt considerate sărace.
Obiecţia vine din faptul că
este greu de cuantificat, minimul vital este variabil după indivizi, loc şi
timp. În plus, schimbarea nevoilor de bază ridică dificultăţi în realizarea
comparaţiilor în timp, la nivel naţional. Într-adevăr, exceptând ţările lumii a
treia, sărăcia absolută se pune mai degrabă în termeni de supravieţuire
socială decât fizică.
Pragul de sărăcie are funcţia
de jalon sau linie de demarcaţie cu ajutorul căreia populaţia cercetată este
împărţită în săraci şi non-săraci. El este un nivel al veniturilor şi
cheltuielilor determinat pentru o gospodărie de un anumit tip (în funcţie de
dimensiune, structură, mediu de rezidenţă, etc) pentru o persoană sau pentru o
unitate de consum.
În funcţie de modul în care
este definită sărăcia există mai multe metode de determinare a pragului de sărăcie,
adică: absolute, relative şi subiective.
În studiile privind sărăcia în
ţara noastră au fost utilizate două metode de determinare a pragului de sărăcie
absolută: o variantă dezvoltată de Ravallion şi aplicată într-un raport al Băncii
Mondiale şi metoda normativă sau metoda coşului şi bugetului minim de consum
aplicată în diverse variante în lucrările IEN, ICCV şi IMCGMPS.
Pragul de sărăcie relativă se
determină ca o proporţie din resursele materiale medii sau mediane. Resursele
materiale pot fi venituri sau cheltuieli. Pragul sărăciei relative se poate
determina prin mai multe modalităţi:
-
Metoda primei decile, care presupune ordonarea crescătoare a gospodăriilor după venituri şi cheltuieli. Gospodăriile care se situează în decila inferioară (10% din numărul total de gospodării) sunt considerate sărace.
-
Pragurile stabilite ca medie sau mediană a distribuţiei variabilei instrumentale (40%, 50%, 60%) au importanţă în evaluarea şi elaborarea politicilor sociale.
-
Metoda Beckerman pentru o gospodărie de 2 persoane, pragul de sărăcie se situează la nivelul venitului pe cap de locuitor.
Pragul de sărăcie subiectivă se bazează pe percepţia şi autoaprecierea indivizilor cu privire la ceea ce înseamnă venituri minime necesare pentru acoperirea nevoilor proprii.
II. Comparaţii internaţionale. Pe baza cunoaşterii şi analizei acestor metode ne propunem să comparăm metodologiile de calcul ale pragurilor de sărăcie stabilite şi de alte centre de cercetare la nivel european şi mondial cu cele elaborate de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii cu scopul determinării sărăciei absolute şi a potenţialilor săraci din România.
1.1. Etapele cercetării:
- Informare, documentare;
- Alcătuirea unei baze de date;
- Analiza comparativă a acestor metodologii de calcul.
1.2. Finalizare proiect: decembrie 2003
2. Originalitate şi elemente
de noutate:
Cunoaşterea neajunsurilor şi problemelor în domeniul metodologiei de calcul a acestor minime. Propuneri de intervenţie.
3. Beneficiari:
- Academia Română
- Organisme şi instituţii cu putere decizională
4. Forma de realizare:
- Raport ştiinţific.
- Articol în revista Calitatea
Vieţii.
